Castranova și Drăghiceni-Dolj

Castranova și Drăghiceni-Dolj, satele din care provin cele două bordeie aduse în muzeu aveau, până în jurul anului 1900, foarte multe construcții de acest fel. Planul acestora cuprindea 3-6 încăperi. S-a spus despre existența acestui tip de locuință semiîngropată, prezent în trecut și în alte areale europene, că se datorează sărăciei sau lipsei lemnului, ceea ce este inexact pentru România. Un studiu făcut asupra cantității de material lemnos folosit pentru căptușirea pereților și realizarea șarpantei, demonstrează că, pentru un bordei, este necesară o cantitate de două ori și jumătate mai mare de lemn decât aceea utilizată la o casă de aceleași dimensiuni. Specificul climei cu călduri mari vara și vânturi puternice iarna, precum și condițiile istorice care i-au determinat pe locuitori să se ascundă în fața năvălitorilor constituie adevăratele cauze ale apariției tipului de locuință semiîngropată. Cele mai frecvente locuințe semiîngropate sunt cele „cu trei sau patru gropi“, asemănătoare celor două exemplare aduse în Muzeu. Bordeiul din Drăghiceni, datat 1800, cuprinde în plan un gârlici în pantă, prin care se intră, și două încăperi; cel de la Castranova a fost construit la mijlocul sec. al XIX-lea. Ambele au fost aduse în muzeu în anii ’50, fiind ultimele exemplare de acest fel. Coborând panta gârliciului, se ajunge „la foc“, camera cu vatra și apoi în „sobă“, camera de locuit, aflate la 1,50 m adâncime. Gropile sunt căptușite cu bârne groase de stejar și pereții se înalță deasupra solului cu cca 1m. Mici ferestre lasă să pătrundă lumina în camera de locuit. Încăperea denumită „la foc“ sau „ogeac“ cuprinde o vatră liberă cu horn piramidal sprijinit pe două „corlate“, de unde se deschide „gura“ prin care se introduc paiele sau cocenii pentru a încălzi „soba oarbă“ din camera alăturată; lumina vine doar de la focul din vatră sau prin gârlici. Încăperile se închid în partea superioară cu o șarpantă în două pante, formată din scânduri groase de stejar, „mârtaci“, sprijinite pe meșter grinda care traversează construcția de la un capăt la celălalt. O învelitoare groasă de peste 1m, din paie de grâu, conferă „bordeiului“ un aspect insolit. Materialul nobil folosit la construcție, tradiția prelucrării artistice a lemnului au contribuit la o bună cunoaștere a calităților materialului, la perpetuarea unor motive decorative ancestrale. Capetele bârnelor care străjuiesc gârliciul, de o parte și de alta, sunt cioplite în formă de cap de cal, iar scândurile groase de la intrare sunt sculptate cu motive străvechi: torsade, rozete, măști etc. Aceleași elemente arhaice se întâlnesc și în interior. Pe vatra liberă se găsesc cele două „țeste“, castroane mari din lut, sub care se coace pâinea nedospită sau mâncarea, frigări, pirostrii din fier forjat, vase din aramă, masa joasă cu scăunele. În camera de zi, în continuarea sobei oarbe, sunt două paturi fixe dispuse în unghi, acoperite de scoarțe alese în război, decorate cu motive geometrice și cu o cromatică armonioasă; pe o poliță fixată deasupra unuia din paturi, se află icoana cu un ștergar. Întregul aspect impresionează pe de o parte prin arhaismul său, iar pe de altă parte prin preocuparea evidentă pentru crearea unui interior plăcut, prietenos.